A trecut un an (Link 1) de când ION SMEDESCU, Rectorul Fondator al Universităţii Româno-Americane şi Ctitor al Bisericii din satul natal Cernişoara a păşit pe calea veşniciei. Purtator de candelă stramoşească şi păstrător de spiritualitate românească, Ion Smedescu a făcut întotdeauna ceea ce a crezut că este bine şi fără să se teamă, intuiţia sa dând naştere Universităţii Româno-Americane, un măreţ serviciu făcut şi generaţiilor viitoare (Link 2). Profesorul Ion Smedescu a deschis larg porţile managementului cunoaşterii şi al inovării (Link 3), promovand tinere resurse umane strategice în poziţii cheie pentru creşterea calităţii serviciilor educaţionale şi generarea unei culturi intrainstituţionale a calităţii în Universitatea Româno-Americană (Link 4). A trăit cu intensitate, depunând un efort constant şi coerent de a transpune în peisajul academic idei de forţă specifice „arhitectului cultural” care este marketingul pe care l-a indragit, fiind adeptul „creşterii inteligente” (Link 5). În luna mai 2004 a abordat în premieră problematica învăţământului centrat pe student, reliefând necesitatea conştientizării importanţei automotivaţiei în procesul de învăţare, expresie a considerării carierei ca model al experienţelor legate de muncă, iar în luna decembrie a aceluiaşi an a fost menţionat de Gazeta Diplomatică din Bruxelles.
Fost elev al „Teologului dragostei creştine” – Părintele Staniloaie, Ion Smedescu îl pomenea adesea, vorbind de frumuseţea plină de taină a unui peisaj frumos şi de necesitatea existenţei simţului conştient al rânduielii, al frumosului, pentru a face un lucru aşa cum trebuie, în comuniune bucuroasă. Ca şi Părintele Staniloaie, Ion Smedescu şi-a ales aceeaşi zi, 5 octombrie (1993, respectiv 2008), pentru a păşi pe calea veşniciei. Toţi cei care l-au cunoscut pe Ion Smedescu resimt lipsa figurii sale luminoase, demne, cu acel farmec specific inconfundabil al modelului de muncă si jertfă care-ţi conferă sentimentul că aparţine tuturor.