Consecvent managementului adecvat al provocarilor si al spatiului si timpului prezent si viitor, Rectorul Universitatii Romano-Americane, Prof. univ. dr. Ovidiu Folcut (Link 1), a argumentat actualitatea demersului Universitatii Romano-Americane, invitand pe Excelenta Sa, Domnul LIU ZENGWEN, Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Republicii Populare Chineze in Romania sa abordeze tema supusa dezbaterii. Excelenta Sa, Domnul Ambasador a facut o prezentare riguroasa, logica, cu un mesaj echilibrat despre performanta economiei chineze (aflata pe primele locuri in topul mondial) in contextul crizei mondiale, inclusiv despre cele patru masuri promovate de Seful Statului Chinez (opozitia fata de protectionismul comercial; accelerarea integrarii economice in zona Asia-Pacific; promovarea activa a reformei sistemului financiar international; noua gandire de a schimba modul de dezvoltare a economiei R. P. Chineze si a altor tari), stimuland gandirea audientei si incitand dezbaterea. Raspunsurile Excelentei Sale, Domnul Ambasador la numeroasele intrebari si comentarii au demonstrat modul profesionist de gandire dezvoltat in anii de bogata experienta diplomatica care au permis intelegerea clara a ceea ce se intampla si inregistrarea adecvata in consecinta, gratie abilitatilor intelectuale si calitatilor caracterului si disciplinei.
Se cuvine a aminti, in acest context, ca exact cu cinci ani in urma, in Manualul de “Uzante diplomatice si de protocol” al Universitatii Romano-Americane (Introducere elaborata de Rene Boissin, Presedintele Clubului Diplomatic din Bruxelles, care este si Secretar General al Organizaţiei Mondiale a Presei Periodice”), prezentat in luna decembrie 2004 in “Gazeta Diplomatica”, Bruxelles, se facea trimitere la rolul Chinei (in primul rand) si al altor mari puteri in devenire in continuarea profundelor mutatii pe planul relatiilor economice si politico-diplomatice in perspectiva anului 2020.
Manulalul amintit evidentia, de altfel, faptul ca: viata a demonstrat ca intrebarile cu privire la viitor nu pot fi monopolizate; schimbarea la fata a relatiilor economice globale incepand cu perioada anilor 1973-1983 (peste un deceniu, de exemplu, evolutia pretului barilului de petrol in prima jumatate a lunii octombrie a anului 1994 vorbea de la sine) a fost semnificativa (din pacate nu s-au tras invatamintele de rigoare, astazi, Laureatul Premiului Nobel pentru Economie Joseph Stiglitz – adica tocmai acela care argumenta in 1998 ca economistii si oamenii politici traiesc in lumi diferite – considera ca si economistii ar trebui inclusi pe lista vinovatilor pentru actuala criza, dupa ce, tot el, atragea atentia la inceputul anului 2009, cu ocazia lucrarilor Forumului economic mondial de la Davos, ca “salvarea bancilor este hazardanta”; in anul 2008 Stiglitz reamintea ca resursa cea mai valoroasa a unei tari este constituita din cetatenii sai, acestia confruntandu-se insa cu scumpirea energiei si a alimentelor si cu un sistem financiar in degringolada ca rezultat a ceea ce poate fi considerata o politica eronata, iar in octombrie 2006, tot Stiglitz sustinea ca dezbaterea reala astazi ar trebui sa fie despre cum sa gasesti echilibrul corect intre piata si guvern, incluzand si o a treia parte – sectorul organizatiilor neguvernamentale nonprofit); dinamicile sistemului contemporan sunt autodistructive si orice retragere pe mai departe catre obiective nationale inguste cu riscul de a dauna solutiilor interdependente la probleme economice nu poate promova stabilitatea; propunerile legate de Noua Ordine Mondiala nu pot ignora imperativele comunitatii internationale, ordinea fezabila implicand mai mult decat o simpla mecanica institutionala (multilateralismul, de exemplu, trebuind si el sa evolueze odata cu aceasta ordine noua), reflectand modelele de valoare care o creeaza si indeplinindu-se in concordanta cu o serie de valori; competitia economica a inlocuit concursul armelor globale, sunt asteptate insa reactii urgente guvernamentale in legatura cu o serie de “inamici universali” (epuizare a resurselor naturale, deseuri, despadurire, saracie, foamete, contaminare a tuturor mediilor de pe pamant etc. la care se adauga in prezent criza economico-financiara, in primul rand morala…); daca din punct de vedere traditional capabilitatea economica a fost un factor important in distribuirea globala a puterii, ea constituie deja cel mai important factor; relatiile politicului cu economicul (problemele economice inlocuind strategiile geopolitice ca forta conducatoare a politicii globale) si a internationalului cu internul sunt imuabile; comertul (una din principalele cai de masurare a interdependentei globale) subliniaza realiniamentul actorilor in sistemul international mai mult decat oricare alta activitate intre state; dimensiunile, siguranta, fiabilitatea si echitatea Noii Ordini Mondiale sunt masurate de comert (economia externa a oricarui stat, care atinge insa si subiecte interne: locuri de munca, venituri publice si servicii publice care rezulta, acumularea de capital si investitii interne si straine etc.).
In acelasi manual se amintea ca fostul Ambasador al Braziliei in Romania (care a afirmat ca Universitatea Romano-Americana este “o minune a Romaniei”), Excelenta Sa, Domnul Ambasador Moscardo de Souza, ulterior Ambasador al Braziliei in Belgia, sustinea in Gazeta Diplomatica, Bruxelles, ca ar fi necesara o “mutatie culturala” pentru a transfera punctul de tinta al economicului catre metaeconomic si al scenariilor materiale catre persoana umana. Iar intr-un comentariu fata de aceasta luare de pozitie, Fondatorul Universitatii Romano-Americane, Profesorul Ion Smedescu (confirmand parca spusele lui Brancusi: “Timpul perfectioneaza spiritul omenesc, iar spiritul cere el insusi aceasta”;Link 2), isi exprima placerea de a urmari firul gandurilor vizionare despre organizarea societatii planetare in contextul unor mutatii radicale si efecte extraordinare care impun cu necesitate o noua sarcina, specifica unei filosofii profunde si tenace, conciliind conceptiile pentru a putea pune economia in serviciul societatii, pe fondul dezvoltarii unei atitudini cetatenesti mai participative.
