La începutul acestui an Academia Română a anunţat că organizează – în Sala Mare a Ateneului Român, în ziua de 15 ianuarie 2019 – sesiunea festivă “Ziua Culturii Naționale”, acest eveniment marcând totodată trecerea celor zece ani de când la 15 ianuarie sunt sărbătorite ziua de naştere a lui Mihai Eminescu şi “Ziua Culturii Naționale”. [https://acad.ro/mediaAR/com2019/c0108-ZCN-AcademiaRomana.htm] După cum este cunoscut, de-a lungul timpului Mihai Eminescu a fost considerat “Rege al cugetării româneşti” (Titu Maiorescu), “Expresia integrală a sufletului românesc” (Nicolae Iorga), o „conştiinţă de cultură” care “resimte suferinţa de-a nu şti totul”, “poetul nepereche a cărui operă învinge timpul” (George Călinescu), un „arheu” al culturii noastre (Constantin Noica), precum şi cel care poate oferi o lecţie exemplară în epoca internetului (Eugen Simion, iniţiator şi coordonator, în “Cuvânt înainte” la primul Volum din manuscrisele eminesciene facsimilate, volum lansat în ziua de 15 ianuarie 2005, la Sala de Expoziţii a Bibliotecii Academiei Române, zi în care s-au împlinit 155 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu). [https://luceafarul.net/facsimilarea-manuscriselor-eminesciene] De altfel, o publicaţie judeţeană din zona în care s-a născut Academicianul Eugen Simion a comentat anul trecut ceea ce declarase Academicianul cu o zi înainte, pentru AGERPRES, cu ocazia împlinirii a 129 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Mihai Eminescu. În acel cadru Eugen Simion a evidenţiat actualitatea lecţiei eminesciene la confluenţa identităţii noastre cu globalizarea: “Să nu pierdem nici rădăcinile, nici cârma. Asta ne învaţă Eminescu”. [https://ziarulprahova.ro/2018/06/academicianul-eugen-simion-invatatura-lui-eminescu-pentru-tineri-inainte-de-orice-sa-si-iubeasca-patria-si-valorile-spirituale/ ]

În septembrie 2005 am avut onoarea şi plăcerea de a-l revedea pe Academicianul Eugen Simion în oraşul meu natal, cu prilejul “Zilelor Municipiului Călăraşi” (24-25 septembrie 2005), distinsul reprezentant al culturii naţionale lansând în contextul suitei de evenimente şi o monumentală carte. În intervenţia mea (care a urmat celei a Domnului Academician) la momentul festiv de la Primărie am ţinut, printre altele, să fac trimitere şi la câteva frumoase cuvinte rostite în acel an, la Academia Română, de către Eugen Simion, precum şi la o frumoasă discuţie purtată în acel context academic cu Prietenul meu de o viaţă Valeriu Ioan-Franc (https://www.crd-aida.ro/2018/03/prof-dr-dr-h-c-valeriu-ioan-franc-member-of-the-academic-council-of-afer/ ; https://www.crd-aida.ro/our-team/valeriu-ioan-franc-2/ ). Un amănunt inedit este şi acela că încă din copilăria mea, în Călăraşi, aveam un volum intitulat “EMINESCU. Poezii”, Ediţie ESPLA îngrijită de PERPESSICIUS (Dumitru S. Panaitescu), cu bun de tipar 23 septembrie 1958, volum tipărit pe hârtie velină biblie, iar acest volum m-a însoţit de-a lungul timpului. Cea de-a cincea poezie din volum este “CE-ŢI DORESC EU ŢIE, DULCE ROMÂNIE” (pag. 14-15; poezia fiind subdatată: 1867, 2/14 apr.).

În septembrie 2018, am fost din nou la Călăraşi  cu ocazia lansării unei cărţi de către un fost coleg de liceu – în contextul suitei de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918 – la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași al Consiliului Judeţean Călărași. În comentariul postat ulterior (https://www.crd-aida.ro/2018/09/prozatorul-aurel-dobre-scoala-de-la-miraveda/ ) am făcut din nou trimitere la Mihai Eminescu: “Fiii tăi trăiască numai în frăţie” – în “CE-ŢI DORESC EU ŢIE, DULCE ROMÂNIE”. Iar în timpul luării mele de cuvânt am făcut o legătură cu faptul că am primit invitaţia de participare la această lansare de carte la scurt timp după ce postasem un comentariu (https://www.crd-aida.ro/2018/08/dumitru-farcas-isi-continua-zborul-spre-nemarginire/ ) privind trecerea la cele veşnice a lui Dumitru Fărcaş, amintind de acele imagini de la Târgul de Carte şi Muzică de la Braşov reflectând lansarea cărţii despre maestrul taragotului, având onoarea de a fi, alături de Poetul Adrian Păunescu, unul dintre cei doi vorbitori.

Un alt amănunt inedit este şi acela că doar cu o lună înainte de a-l revedea pe Academicianul Eugen Simion în oraşul meu natal Călăraşi (în anul care debutase deci cu lansarea primului Volum din manuscrisele eminesciene facsimilate), respectiv în august 2005, am discutat din nou despre lecţia eminesciană, în contextul în care l-am însoţit pe Excelenţa Sa Domnul René Boissin, Preşedintele Clubului Diplomatic Belgian (“Commandeur de l’Ordre de l’Etoile Equatoriale”, “Officier de l’Ordre de Léopold”, “Ancien Diplomate et Titulaire de nombreuses decorations”), Fondatorul Gazetei Diplomatice din Bruxelles, la Palatul Patriarhal din Bucureşti, cu ocazia primirii de către Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Această primire a fost, de altfel, descrisă în Gazeta Diplomatică din Bruxelles, în Trimestrul 4, 2005, pag. 20-21.

Cu mulţi ani în urmă, Nicolae Iorga (menţionat mai sus) – de altfel un ilustru vizitator al Călăraşiului în mai multe rânduri – mai spunea, printre altele, că Eminescu “a fost şi altceva decât cel mai mare poet”. Un economist ar putea spune, de exemplu, adăugam noi, că într-adevăr gândirea economică a lui Eminescu, pledoaria sa pentru o ierarhie a meritului, pentru o politică economică responsabilă etc. sunt recunoscute. Pe de altă parte, cum în Programul strategic al Biroului Prezidiului Academiei Române 2018-2022 [http://www.acad.ro/ ] este evidenţiată necesitatea unui model economic coerent, în contextul şi al elaborării şi fundamentării unui program strategic de dezvoltare durabilă a României, ne-am gandit – în contextul recent al preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene – că nu ar fi lipsit de interes să trecem în revistă alte câteva aspecte care au legătură cu cele menţionate anterior:

● În ziua de 16 mai 2000, Comitetul Român al Distribuţiei, asociaţie ştiinţifică constituită în contextul obiectivului strategic de aderare la Uniunea Europeană şi având prevăzut în statut şi promovarea dezvoltării durabile, a organizat, împreună cu “Fundaţia Internaţională Sănătate – Mediu – Dezvoltare Durabilă” şi în parteneriat cu Clubul Parlamentarilor Români “Ion Raţiu”, Simpozionul “Economia de idei si dezvoltarea durabilă”, semnalat ca primă actualitate de Revista “Tribuna Economică”, nr. 18/3 mai 2000, moderatori fiind Gheorghe Zaman (https://www.crd-aida.ro/our-team/gheorghe-zaman/ ) şi Theodor Purcărea, iar la dezbateri participând personalităţi ca Prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, Dr. Aurel Vainer, Dr. Valeriu Ioan-Franc, Dr. Jean Constantinescu, Dr. Virgil Popa, Dr. Radu Marinescu, Dr. Gabriela Sabău, Nicolaie Mihăiescu, Alexandru Stavarache, Aurel David,  Prof. univ. dr. Ion Smedescu (https://www.crd-aida.ro/2010/07/on-the-5th-of-october-two-years-ago-ion-smedescu-founding-rector-of-the-romanian-american-university/ ), Prof. univ. dr. Viorel Petrescu, Prof. univ. dr. Iacob Cătoiu (https://www.crd-aida.ro/our-team/iacob-catoiu/ ) ş.a. La baza acestor dezbateri a stat studiul “Dezvoltarea durabilă: principii şi acţiune”, coordonatori Beniamin Cotigaru şi Theodor Purcărea, Editura Millenium, mai 2000), reprezentând o cercetare interdisciplinară apreciată ca fiind un moment important în pasul spre o strategie naţională de dezvoltare durabilă (amănunt semnificativ, pe copertă este o imagine cu globul pământesc, în jurul căruia este scris: Bucureşti-România, Identitate naţională, Integrare, Globalizare).  În acest studiu se atrăgea atenţia de la bun început asupra nevoii reconstrucţiei întreprinderilor pe bază de competenţă negociată, în contextul spiritualizării economiilor şi axiologizării societăţii. Se repunea în discuţie, în context, oportunitatea valorificării modelului Cercetării Dezvoltării de Produs/CDP în întâmpinarea dezvoltării durabile, CDP construind traiectoria de produs ca instrument metodologic specific. În Anexa 1 era prezentat Programul (având 4 subprograme) de cercetare-dezvoltare “Dezvoltare Durabila” coordonat de Fundaţia Internaţională Sănătate – Mediu – Dezvoltare Durabilă şi Comitetul Român al Distribuţiei, organizaţii neguvernamentale şi nonprofit. Comitetul Român al Distribuţiei a pledat cu consecvenţă încă de la înfiinţarea sa în anul 1996 pentru crearea unei culturi a transformării, înţelegând rolul concurenţei de conducător cheie al performanţei şi al inovării care alimentează creşterea economică, precum şi faptul că abordările bazate pe piaţa concurenţială trebuie să ajute la punerea în practică a ambiţiilor de reformă socială, corectând eşecurile şi identificând soluţiile care se impun cu prioritate.

● Am mai făcut trimitere, cu diferite ocazii, la două momente semnificative. Astfel, în luna septembrie 1989, într-un articol apărut în prestigiosul Financial Times, un proeminent filosof politic britanic (Şcoala Londoneză de Ştiinţa Economiei), John Gray, [Gray, J. (2006). Dincolo de liberalism şi conservatorism”, Ed. ALL, 1998, pag. 214-215, 219, 237] evidenţia că transformările post-comunismului vor aduce pericolul escaladării haosului şi colapsului economic. Tocmai de aceea Gray a apreciat importanţa considerării circumstanţelor istorice specifice, transplantarea modelelor occidentale de instituţii ale pieţei find considerată nefezabilă şi nedezirabilă. El a continuat să atraga atenţia asupra faptului că nu trebuie uitat adevărul primatului tradiţiei culturale în viaţa politică, instituţiile de piaţă variind, de altfel, în funcţie de cultura naţională (în subsolul căreia este înrădăcinată forma istorică a instituţiei de piaţă) a poporului care o practică. Pe de altă parte, înspre finalul anului 1999, deci după zece ani de transformări (după valul revoluţionar din 1989), Jeffrey Sachs aprecia, la rândul lui, că sloganul deceniului ar fi putut fi “Voi pretindeţi că faceţi reformă, iar noi pretindem că vă ajutăm”, recomandând: reforme interne rapide, asistenţă internaţională consistentă, moralitate, transparenţă (Adevărul, 3 noiembrie 1999, MEDIAFAX).

● Înainte ca România să devină stat membru al Uniunii Europene (1 ianuarie 2007), am insistat (încă din primul trimestru al anului 2006) asupra necesităţii promovării cercetărilor interdisciplinare şi interinstituţionale vizând o întreprindere viabilă, în contextul societăţii cunoaşterii şi dezvoltării durabile. [Purcărea, T. (2006). Necesitatea promovării cercetărilor interdisciplinare şi interinstituţionale vizând o întreprindere viabilă, în contextul societăţii cunoaşterii şi dezvoltării durabile”, Marketing - Management, vol. 1 (91)/2006.] Am arătat în acest context, cum cu prilejul unui interesant schimb de idei, care a avut loc în Aula Academiei Române, în primăvara anului 2005, cu prilejul vizitei efectuate de o delegaţie a Academiei Spaniei s-a afirmat că maniera de a gândi societatea trebuie să se adapteze realităţilor, că filosofia se află  dincolo de economia al cărei temei este logica – filosofie a vieţii – şi că nimeni nu poate înţelege dacă nu cunoaşte logica economiei, fiind reliefată, în acest cadru şi necesitatea ca mesajele şi explicaţiile să ajungă, prin intermediul mediilor de comunicare, la societatea civilă însă corect percepute şi asumate. În faţa complexităţii (în opinia specialiştilor, asa cum am aratat într-un articol publicat în Economistul, în luna decembrie 2005 – Purcărea, T. şi Cotigaru, B. (2005). Este posibil un parteneriat dinamic în contextul societăţii cunoaşterii şi dezvoltării durabile? Economistul, nr. 2021/2022/8 decembrie 2005 – flexibilitatea este capacitatea de a realiza un salt în stăpânirea complexităţii, dimensiunea temporală fiind indispensabilă oricărei abordări a complexităţii, iar o bună complexitate fiind aceea care poate fi stăpânită pentru a produce un avantaj economic, imediat sau nu), trebuie acţionat cu înţelepciune, identificând obstacolele, învingând temerile datorate necunoaşterii şi neînţelegerii şi gestionând corespunzător atât oportunitătile reale cât şi varietatea de performanţe economice. Cu atât mai mult (scriam noi atunci, în 2006) cu cât procesul de regândire şi restructurare europeană este în plin curs, inclusiv din punct de vedere al funcţionării sistemului educaţional sau al sectorului cercetare şi dezvoltare ş.a.m.d.

● Mai reaminteam, în acelaşi cadru, că în luna mai 1998, cu ocazia Dineului de recepţie (care a avut loc la Palatul Cercului Militar Naţional) cu ocazia celui de-al 24-lea Congres Internaţional al AIDA Bruxelles organizat în Bucureşti la Athénée Palace Hilton (Seara folclorică, cu participarea Ansamblului artistic al Armatei, a avut loc la Palatul Parlamentului) am recurs la un citat de actualitate, respectiv la faptul că este “sfârşitul lumii aşa cum o cunoaştem”, făcând atunci precizarea că este citatul dat de celebrul Tom Peters (recunoscut cercetător al “căutarii excelenţei”, 1980 şi al “prosperării în haos”, 1985, care a publicat în 1992 şi cartea “Liberation Management – Necessary Disorganization for the Nanosecond Nineties” – Ed. Excel, A California Partnership Ltd., Random House, Canada – în care arăta că parcurgerea cu succes a drumului eliberator presupune: schimbare organizaţională, eficacitate organizaţională, lucrul în echipe, tehnologie a informaţiei), citat localizat chiar sub titlul cartii sale “The Circle of Innovation” (Ed. Alfred Knopf, New York, 1997). Acest citat aparţinea unui american de origine română, respectiv Peter Georgescu, Preşedintele renumitei firme de marketing şi advertising “Young&Rubicam” (Georgescu a sosit în America în anul 1954, la vârsta de 15 ani).

● Tot în anul 2006, am abordat câteva puncte de reper pentru “jurnalul de bord” al unui început de expediţie, ţinând cont de aşa-numitul defect fatal al omului economic şi de adoptarea căii unui model de fiinţă umană pe piaţă mai bogat şi mai realist, precum şi de explicaţia unor confruntări de idei şi calea realitate-control-alegere promovată de terapia speranţei. [Purcărea, T. (2006). Marketingul, terapia speranţei şi răspunsul instituţional la biologia noastră, Marketing – Management, vol. 3 / 2006] Am arătat astfel cum: calea spre succes a întreprinderii presupune existenţ sensului, reperelor, identitătii, îmbinând logici umane, tehnologice, economice; pilotarea schimbării continue este echivalentă cu restructurarea întreprinderii, pornind de la dezvoltarea competenţelor resurselor sale umane ca autori şi actori ai procesului de transformare, consimţirea la efortul îndelungat de adaptare la schimbarea accelerată, înţelegerea faptului că până şi managementul schimbării este numai un început de schimbare; întreprinderile sunt organizatii complexe, structuri deschise care determină dezvoltarea societăţii şi sunt influenţate, la rândul lor, de dezvoltarea societăţii, fiind supuse permanent unei presiuni de asumare a responsabilităţlor lor în raport cu toţi cei afectaţi de activităţile desfăşurate (studiul comportamentului organizaţional operează, de altfel, printre altele, cu o grila de analiză a părţilor interesate: listă părţi vizate de decizie; evaluare beneficii şi costuri pentru cei implicaţi; drepturi şi responsabilităţi ale părţilor implicate); este important a se înţelege: importanţa inteligenţei de afaceri operaţională şi a analizelor previzionale; că este suficient loc pentru inovare în “spaţiul” de acţiune; că timpul dedicat de echipă este esenţial, după cum esenţială este şi intersectarea echipelor funcţionale; că pentru a creşte procesele şi capabilităţile interne poate fi recomandabilă recurgerea şi la externalizarea unor operaţiuni. [Purcărea, T. (2006). Inovaţia organizaţională şi  îmbunătăţirea performanţei economice, Analiză şi prospectivă economică, ASE Bucureşti, nr. 4/2006] Am evidenţiat, totodată şi mesajul transmis la începutul noului mileniu (2001) de către Peter Drucker, care atrăgea atenţia că principala caracteristică a “societăţii următoare” va fi dată de noile instituţii şi noile teorii, ideologii şi probleme. [Drucker, P. (2004). Managementul viitorului, Ed. ASAB, 2004 , pag. 226, 287]

● În ziua de 24 mai 2006, tot în oraşul meu natal, în Sala Consiliului Județean Călăraşi, s-a lansat Proiectul de parteneriat cu tema “Reconstrucția instituțional-spirituală a întreprinderilor, cerință a dezvoltării durabile în societatea cunoaşterii”. Aceasta a avut loc cu ocazia Simpozionului cu acelaşi nume organizat de ASE Bucureşti în colaborare UGIR 1903 şi Comitetul Român al Distribuției. Tot atunci s-a lansat şi volumul care conținea acest proiect. Tribuna Economică, nr. 22 din 2006, a reflectat pe larg această manifestare. Într-un “Cuvânt Înainte” la acest volum se subliniau, printre altele şi următoarele: „Azi, economia şi societatea românească, deşi îşi doresc să se integreze în Uniunea Europeană, nu sunt suficient pregătite pentru a participa la edificarea celui mai ambiţios proiect din istoria umanităţii, pe care Strategia de la Lisabona l-a conceput ca durabilitate de sens pentru prosperitatea cetăţenilor  europeni şi sănătatea mediului, competitivitatea guvernanţei instituţionale şi lumii afacerilor, coeziunea economică şi socială a comunităţilor teritoriale… Propunerea de proiect reprezintă rodul activităţii autorilor din ultimii zece ani cu privire la concepţia reconstrucţiei la nivel macro şi microeconomic, la promovarea societăţii cunoaşterii – în calitate de cadru al dezvoltării durabile, la instituţionalizarea unui nou parteneriat cât mai adecvat transferului de cunoaştere către purtătorii de interese publice şi private antrenaţi în procesul de implementare a regulilor economiei de piaţă în ţara noastră, în construirea unor întreprinderi viabile, bazate pe un management performant şi pe o nouă cultură organizaţională… Starea lucrurilor de la noi, cu părţile ei optimiste, dar cu imensul stres individual şi social ce alimentează contrasensul comportamentelor şi frânează performanţa în drumul ei spre competitivitate, ne determină să apreciem că reconstrucţia de care avem nevoie pentru perioada postintegrare este, în primul rând, un proces spiritual-instituţional care trebuie să cuprindă pe toţi purtătorii de interese publice şi private… ne exprimăm speranţa că înţelegerea ca şi reţinerea ce vor însoţi dezbaterile proiectului nostru vor marca un pas hotărât înainte în punerea la lucru a unui nou parteneriat de interese public-privat postintegrare care să folosească învăţământul şi cercetarea, patronatul şi administraţia, guvernanţa afacerilor pentru a găsi soluţii în problemele comune ale vieţii noastre legate de competitivitatea întreprinderilor, poluarea mediului şi sărăcie, controlul riscurilor pe care le generează evoluţia în noua complexitate a lumii incertitudinilor de sens şi/sau de contrasens.”

● În ziua de 10 aprile 2009  am prezentat tema “Responsabilitatea şi performanţa socială corporativă sub presiunea imperativului restaurării încrederii în dezvoltarea durabilă”, în calitate de membru în Comitetul ştiinţific al Conferinţei (şi unul dintre cei patru moderatori ai lucrărilor) „Responsabilitatea socială corporativă şi dezvoltarea durabilă”, organizată de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Bucureşti (organizată în cadrul programului de cercetare multianual “Studiu privind tranformarea politicilor de responsabilitate socială corporativă în pârghii ale dezvoltării durabile a României” – RSC.DDR.2010, contractat cu ANCS). Ulterior, lucrarea a apărut în Volumul „Responsabilitatea socială corporativă: de la relaţii publice la dezvoltare durabilă”, Dumitru Borţun (coordonator), Editor Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice – SNSPA, 2010. Spuneam atunci, de la bun început, că:

“S-a pus mai des sau mai rar problema modului în care simt oamenii lumea în care îşi duc viaţa de zi cu zi şi care este modelul motivaţiei, considerându-se că valoarea de bază a standardelor este dată de construirea unei lumi mai bune pentru fiecare. Asistăm tot mai des la schimbări în valori, în aşteptări, în coduri etice, în emoţii. Observăm zbateri şi dezbateri permanente legate de crearea succesului firmei şi asigurarea protecţiei viitorului, de garanţii în privinţa efectuării acestei călătorii zilnice în direcţia bună, pe fondul tot mai consistent al presiunii uriaşe a reclădirii încrederii în firme, în pieţe şi în analiza investiţiei ca urmare a creşterii în vigoare, pas cu pas, a recesiunii. Viaţa ne obligă să nutrim speranţa, ca stare a minţii, în producerea de cunoaştere pentru înţelepciune, recunoscând momentul adevărului şi devenind arhitecţi ai conversaţiei generatoare de acţiune responsabilă. Avem nevoie de unire în cuget şi simţire… avem de a face cu chestiuni principale de politică, indiferent de unele „priorităţi” care absorb doar temporar atenţia; confirmăm impunerea interdisciplinarităţii ca principiu al cercetării fenomenelor reale şi maturizarea dialogului interdisciplinar; suntem preocupaţi în mod real de economia durabilă, în totalitatea interdependenţelor dintre economie şi societate, economia durabilă clădindu-se în cadrul societăţii cunoaşterii; simţim din plin presiunea responsabilităţii identificării limbajului comun public-privat necesar acţiunii ferme la interfaţa dintre societatea cunoaşterii şi dezvoltarea durabilă confruntată cu soluţionarea, în acelaşi timp, a problemelor economice, sociale şi de mediu; invităm practic la lucrul în reţea cu convingerea sporirii gradului de coeziune social; … abordării acestei teme nu-i pot fi indiferente evoluţiile proceselor de elaborare a deciziilor (care au aplicabilitate limitată, fiind fie amendate, fie ajustate, fie readoptate ş.a.m.d.), procese care sunt, prin natura lor, de negociere constantă şi de ajustare; … aspectele de politică principale sunt determinate de cicluri economice (creştere = calitate a vieţii / bunăstare a lucrătorului; criza = flexibilitate a muncii / creştere a eficienţei), ferestrele de politică fiind deschise de probleme, curent politic şi de coincidenţă; … este cert că ne aflăm într-o societate a relevatei complexităţi în incertitudine, omul fiind participant privilegiat la această realitate… ne aflăm aşadar în situaţia acceptării unei provocări constând într-un management al schimbării vizând un model de reconstrucţie care să ţină cont de: globalizarea modelelor culturale ale organizaţiilor pe fondul globalizării relaţiilor economice; oportunitatea unui transfer al modelelor din ştiinţele naturii în cadrul fenomenologic al economiei şi al sociologiei; identificarea metodologiei de transfer; … nici unul dintre domeniile vieţii, nici una dintre activităţile umane nu pot să fie independente faţă de etică,  una dintre preocupările constante ale umanităţii…; … rezolvarea conflictelor este mult mai uşoară în cazul celor dintre răspunderi, faţă de cele dintre drepturi; acest lucru, aplicat şi la scara familiei lărgite care este societatea, înseamnă o mai bună pregatire a convieţuirii în armonie, de unde şi reputatele pledoarii pentru libertate ca exerciţiu colectiv al răspunderii morale… socializarea riscului şi privatizarea profiturilor este întotdeauna o reţetă pentru pentru dezastru…; … Este de dorit să sporească preocuparea pentru sinergia între retururile sociale (beneficii de atitudine şi de comportament pentru consumatori) şi cele de afaceri (beneficii de atitudine şi de comportament pentru firme), în vederea obţinerii de impact direct al socialului asupra afacerii (asocieri pozitive, puternice; încrederea în brand este cheie, brandul creând promotori), crescând reciprocitatea (cercul afacere-social).”

● În anul 2013 am fost Consultant editorial al Monografiei “Pagini din istoria învăţământului superior economic din România 1843 – 2013. 170 de ani de la primul curs de economie politică ținut de ION GHICA la Academia Mihăileană din Iași”, lucrare elaborată sub egida Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), Editura ASE București, 2014 (Coordonarea  generală și a concepției editoriale a monografiei: Ioan Talpoș, Constantin Roșca , Nicolae Istudor). Am răspuns şi de coordonare “Studii”, Partea a IV-a. Ca autor al Subcapitolului 1.3.  “Importanţa și rolul educaţiei economice în dezvoltarea societăţii românești” (am fost şi autorul Subcapitolului 4.6. “Școala Românească de Marketing. Începuturi şi Personalităţi Marcante”), am început astfel:

<< În decembrie 1883, Mihai Eminescu, cel care a adus în discuția publică importanța “civilizației economice”, publica celebra “Glossă”:

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă si socoate… >> (în volumul din copilărie la care m-am referit mai sus acest sonet se află la pag. 151-154, fiind subdatat: 1883, dec.).

Am continuat apoi spunând că: << A face un act de dreptate învăţământului superior economic presupune şi a-i considera istoria, pe care o facem gândind şi acționând. Trăim într-o lume în care ne pasă şi de istorie şi narațiunea istorică este întotdeauna întemeiată pe experiențe de timp și spațiu. Cum ne autoformăm şi ne formăm țelurile pe măsură ce înaintăm în albia timpului, noi fiind atât rezultatele, cât şi creatorii alegerilor noastre, se cuvine a începe, parafrazându-l pe Nicolae Iorga şi amintind de faptul că “scurgerea timpului nu poate schimba strălucirea aurului”… învăţământului superior economic din România. >>

Am mai adăugat, printre altele, că: << Putem afirma chiar că ne aflam în situația unei culturi în creştere a evaluării şi măsurării în cadrul educației, cercetării şi inovării pe măsură ce avansăm deci către societatea următoare, punând un nou accent pe contribuția învățământului superior economic la viața economico-socială şi nevoia de a lucra multidiscipliar, interdisciplinar si transdisciplinar … Este incontestabil impactul învătământului superior (aflat la rândul său sub influențele tripticului stat – piață – societate civilă) asupra transformării relațiilor sociale şi economice, instituțiilor, politicilor şi practicilor. >> Am evidenţiat şi semnificaţia metaforei mecanice la care a recurs (în anul 2013) Mathew Taylor: “ierarhia stabilește direcția, individualismul oferă motorul și solidaritatea este benzina”. Am subliniat importanţa provocării culturii rezonanței cu solidaritatea și obligația reciprocă.

● În luna iulie 2013 am transmis la ASE Bucureşti – împreună cu venerabilul Profesor Beniamin Cotigaru – o propunere (înregistrată cu nr. 7690 din 09.07.2013) de lansare a unui proiect intitulat “Crearea spaţiului socio-cultural care să poată recepta problemele dezvoltarii – o acţiune de reînnoire culturală a României”, făcând posibilă asigurarea înţelegerii direcţiilor necesare modelelor de dezvoltare durabilă a sectoarelor economiei naţionale şi de accelerare a procesului ajungerii din urmă a ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană, valorificând şansa Romaniei de a fi membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Am precizat, în acest cadru, că proiectul trebuie înţeles ca având o funcţionalitate simultană globală şi locală, nemaifiind vorba de o tranziţie, ci de o modificare de optică a comportamentului uman, pregătind receptarea şi valorificarea acumulărilor în materie de cunoaştere a interacţiunii om-natură corespunzător noului orizont socio-cultural necesar desfăşurării studierii şi organizării evoluţiei. Din păcate, Profesorul Cotigaru a trecut la cele veşnice pe data de 2 octombrie 2014. În tristul context al funeraliilor din 5 octombrie 2014 au adus un pios omagiu Dr. Aurel Vainer, Profesorii Viorel Petrescu, Moisă Altăr şi Theodor Purcărea, Scriitoarea Caty Urucu (autoarea cărţii “Beniamin Cotigaru: un Moise al multor generaţii”, Editura Rafet) ş.a. De câte ori văd postate comentarii ale Scriitoarei Caty Urucu despre Mentorul Domniei Sale, Profesorul Beniamin Cotigaru, îmi amintesc şi de faptul că volumul amintit mai sus (cel intitulat “EMINESCU. Poezii”, Ediţie ESPLA îngrijită de PERPESSICIUS) începe cu “La mormântul lui Aron Pumnul” (subdatată: 1866).

● La începutul lunii mai 2015, am fost invitat la Expoziţia Universală de la Milano, ca speaker la Conferinţa SHOP 2015 (https://www.crd-aida.ro/2015/05/shop-2015-tuttofood-and-expo-milano-2015/ ). Am fost impresionat de faptul că am întâlnit acolo vizitatori care nu uitaseră lirica eminesciană, alinându-şi dorul de plaiurile eminesciene… cu nemuritoarele sale versuri dăruite cu atâta generozitate.

● Atunci când în luna iulie 2016 am primit o diplomă din partea Asociației Facultăților de Economie din România (AFER, după cum este bine cunoscut, vizează dezvoltarea şi perfecționarea învățământului superior economic din România în spiritul reformator European, constituind un puternic forum de dezbatere a problemelor specifice, identificând cele mai bune practici în materie de educație şi cercetare ştiintifică universitară consacrate la nivel național şi internațional şi promovând standarde de referință pentru învățământul superior economic din România), am fost surprins de textul care făcea trimitere la contribuţia adusă cu generozitate. Ceea ce mi-a adus aminte iarăşi de “CE-ŢI DORESC EU ŢIE, DULCE ROMÂNIE”…

● Iar în anul următor, în luna noiembrie 2017, după ce am participat la Conferinţa organizată de Consiliul Concurenţei cu ocazia prezentării Raportului anual “Evoluţia concurenţei în sectoare cheie ale economiei românești”, am postat un comentariu substanţial  intitulat “Raportul anual al Consiliului Concurenţei 2017 şi nevoia de istorie. Am precizat în acest cadru, printre altele, că:

<< Johann Wolfgang von Goethe spunea că: “O cronică scrie numai cineva pentru care e important prezentul.” Tot Goethe mai spunea: “Încearcă să-ţi faci datoria şi vei afla îndată cine eşti.” În timp ce marele nostru istoric Nicolae Iorga recomanda astfel: “Fă-ţi datoria oricând. Totdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuţi.”  Iar dacă tot am amintit de reputatul nostru istoric, să mai facem trimitere şi la Poetul nostru naţional , MIHAI EMINESCU, care afirma că: “DACĂ O GENERAŢIE POATE AVEA UN MERIT, E ACELA DE A FI UN CREDINCIOS ADEPT AL ISTORIEI, DE A PUNE SARCINILE IMPUSE CU NECESITATE PE LOCUL PE CARE ÎL OCUPĂ ÎN ÎNLĂNŢUIREA TIMPILOR.” Pe de altă parte, este cunoscut faptul că am contribuit la “Istoria Economică a României”, Vol. II,  Ed. Economică, Bucureşti, 2000 (sub coordonarea regretatului Academician N.N. Constantinescu), la alte cărţi despre concurenţă şi politica în domeniul concurenţei… Iată aşadar de ce, în contextul în care am sesizat şi recent că istoria contează (sau numai o parte din ea), am fost îndemnaţi de cuvintele pline de înţelepciune ale iluştrilor înaintaşi mai sus amintiţi să revedem o serie de contribuţii notabile aduse în condiţii vitrege şi chiar cu mari sacrificii (foarte cunoscute dar trecute uşor cu vederea)… Theodor Purcărea, Profesor la Universitatea Româno-Americană, Membru al Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei (http://holisticmarketingmanagement.ro/raportul-anual-al-consiliului-concurentei-2017-si-nevoia-de-istorie/ ) >> (am încheiat şi acest citat)

Iar cum “Într-o lume relativă, Mai avem un nume sfânt, Eminescu-i România, Tăinuită în cuvânt” (aşa cum îşi încheia Adrian Păunescu poezia “Dor de Eminescu”), închei la rândul meu citând din ceea ce am spus în decembrie 2018 în finalul Editorialului (intitulat “Innovation, Work Culture, Internet platforms, AI and the Pressing Threats to Globally and Domestically Economic Growth”) din ultimul număr al “Romanian Distribution Committee Magazine” (Volume 9, Issue 4, Year 2018): << The true words of our Constantin Brâncuşi have always had the power to impress our mind: “To see far is one thing, going there is another”. >>

Theodor Purcărea

Cercetător ştiintific asociat gradul I, INCE, Academia Română

Premiul „Virgil Madgearu” al Academiei Române în 2003

Premiul “Victor Babeş” al Academiei Române în 2009

Coautor şi la “Tratat de management comercial”, Premiul “Victor Slăvescu” al Academiei Române în 2009, Coordonator Dumitru Patriche (https://www.crd-aida.ro/dumitru-patriche/ )