Napoleon Pop: “Despre o anume fericire: memorii, mărturii şi atitudini din tranziţie”, Editura Expert, 2021
Există o corespondență de structură între expresia artistică a autorului cărţii “DESPRE O ANUME FERICIRE” şi universul social şi economic abordat în contextul depănării (în călătoria personală) de către autor a unor “memorii, mărturii şi atitudini din TRANZIŢIE”. Napoleon Pop şi-a reexaminat o parte din experienţele personale, oferind cu generozitate elemente ale unei vieţi reale semnificative, inclusiv adevăr emoţional: “credinţa în Dumnezeu, care mi-a dat sensul vieţii lumeşti şi care nu trebuie irosit”; “profesiunea cu care trebuie servită ţara” (pag. 354-355).
Atunci când am citit aceste rânduri selectate din finalul cărţii scrise de Napoleon Pop mi-am amintit cuvintele pe care le-am rostit la sfârşitul anului 1992, în Ministerul Comerţului, cu privire la plecarea din Minister a Secretarului de stat Napoleon Pop (Domnia Sa devenind Secretar de stat, şef al Departamentului de Integrare Europeană): “Cred că Ministerul va fi mai sărac atât din punct de vedere profesional, cât şi moral” (nu m-a contrazis nimeni, nici până astăzi). Mi-am mai adus aminte că în vara anului 1991 (după participarea mea la Convenţia anuală a Food Marketing Institute, Washington, D.C., cea mai importantă instituţie de profil din lume) a sosit din SUA, pe adresa Ministerului Comerţului, o scrisoare din partea responsabilului cu relaţiile guvernamentale al Food Marketing Institute (al cărui sediu era la acel moment vis-à-vis de Casa Albă) în care se preciza că “România poate fi mândră că are reprezentanţi atât de devotaţi şi hotărâţi”. Reacţia Secretarului de stat Napoleon Pop a fost definitorie: “Să o arătăm şi domnului Ministru Constantin Fota, o să se bucure mult şi dânsul!”. De altfel, acea bucurie lăuntrică pentru realizări ale lucrului în echipă a fost o caracteristică permanent însoţitoare a omului şi a profesionistului de excepţie Napoleon Pop.
Dincolo de aceste generări de rechemări din memorie la care am făcut trimitere mai sus, se cuvine a evidenţia şi alte trăsături ale cărţii scrise de Napoleon Pop: este deosebit de relevantă pentru vremurile traversate, invitând la gândire şi regândire; este autentică, stimulând simțirea contextului complex; este captivantă prin modul în care descrie calea parcursă, confruntările cu adversităţi şi provocări care sunt depășite pe bază de valori şi principii; este o reconfirmare a faptului că viaţa constituie un instrument puternic pentru inspiraţia celui năzuind spre desăvârşire.
Aşa cum am mai afirmat pe această cale, este reconfortant să ai onoarea de a spune câteva cuvinte despre profilul persoanelor competente, oameni potriviţi la locul potrivit, adevărate branduri punându-şi amprenta pe “Brandul de Ţară”. Lăsăm cititorilor plăcerea de a descoperi un alt model de contribuţie specifică.
Theodor Purcărea
Profesor la Universitatea Româno-Americană
Membru al Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei
Preşedintele asociaţiei ştiinţifice Comitetul Român al Distribuţiei
Cercetător ştiintific asociat gradul I, Institutul Național de Cercetări Economice “Costin C. Kiriţescu” (INCE), Academia Română
Comments are closed.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!