Momentele Adevărului pentru Consumatorul Român, la Aniversarea Asociației Pro Consumatori (APC România)
Toţi suntem consumatori. Momentul aniversar al APC a reconfirmat expresia din limba latină asimilată vorbirii curente “Unus pro omnibus” (respectiv APC), “omnes pro uno” (respectiv participanţii la evenimentul dedicat “Măriei Sale Consumatorul Român”: Reprezentanţii Presei implicaţi atât în dezbatere, cât şi ante şi post-eveniment prin comentarii competente, morale şi intransigente; invitaţi cu notorietate reprezentând atât autorităţile (Consiliul Concurenţei, de exemplu, care a reamintit că politica de concurenţă şi politica de protecţie a consumatorilor sunt două feţe ale aceleiaşi monede, acestea fiind cel puţin complementare), cât şi societatea civilă, alte părţi interesate, toţi… consumatori, promotori ai acţiunilor pro consumatori.
În Marketing, dezbaterea pe tema Momentului/Momentelor Adevărului este continuă de zeci de ani, sporind chiar în ultimii 15 ani (Conştientizare/Stimul, ZMOT, FMOT, SMOT, TMOT, AMOT) pe măsura evoluţiilor specifice erei digitale, experienţele împărtăşite afectând fiecare moment al adevărului şi impresiile de încredere fiind formate de exprimările împărtăşite. Ca subiect de marketing consumatorii sunt schimbători, evoluând în raport cu mediul economic, social, politic şi tehnologic, iar generarea, conversia şi aplicarea cunoaşterii în context se manifestă în consecinţă (în lanţul valorii), competenţa necesitând înţelegere, alimentare şi dezvoltare. În viaţa de zi cu cu zi a consumatorilor este tot mai evidentă necesitatea acordării atenției cuvenite abordărilor manipulative (mesaje în alb și negru; joaca cu emoțiile noastre; influențe subconștiente – cunoscut fiind că, în general, mintea subconștientă acţionează prin asociere) în contextul supraîncărcarii consumatorilor cu informații şi a multiplicării stărilor de nelinişte, făcând distincţie între influenţă şi manipulare. Istoria se face gândind şi acționând, narațiunea istorică fiind întotdeauna întemeiată pe experiențe de timp și spațiu, iar noi consumatorii ne autoformăm şi ne formăm țelurile pe măsură ce înaintăm în albia timpului, fiind atât rezultatele, cât şi creatorii alegerilor noastre.
Asociația Pro Consumatori (APC România s-a înfiinţat în 1990) a sărbătorit luni, 10 februarie 2020, la Hotelul Intercontinental din Bucureşti, 30 de ani de activitate în domeniul protecției consumatorilor (http://www.apc-romania.ro/ro/i-asociatia-pro-consumatori-implineste-30-de-ani-de-activitate-in-domeniul-protectiei-consumatorilor/NjQ3LTE.html), 30 de ani în slujba consumatorilor! Acest eveniment cu rezonanţă istorică a fost evidenţiat în prealabil, la mijlocul lunii ianuarie a.c. ca reprezentând o încununare a “30 de ani de implicare cu profesionalism, responsabilitate şi devotament” (https://www.crd-aida.ro/2020/01/asociatia-pro-consumatori-30-de-ani-de-implicare-cu-profesionalism-responsabilitate-si-devotament/), Asociației Pro Consumatori conferindu-i-se şi o “Diplomă de Merit Special” (https://www.crd-aida.ro/2020/01/diploma-of-special-merit-awarded-to-the-asociatia-pro-consumatori-apc-romania/), salutată cu căldură de prestigioşi colaboratori internaţionali. De altfel, cu ocazia momentului festiv de la Hotelul Intercontinental din Bucureşti s-a dat citire şi unui “Laudatio”, din care prezentăm un extras:
<< Evoluţia Asociației pentru Protecția Consumatorilor (APC) – din 2016 Asociația Pro Consumatori (APC) – reprezintă o mărturie a strădaniei în serviciul consumatorilor acordându-le acestora atenţia deosebită pe care o merită. Pas cu pas s-a văzut progresul în materie de cuprindere a problematicii specifice, de respectare a angajamentului iniţial al celor 43 de membri fondatori şi de îmbunătăţire continuă a calităţii activităţii APC, precum şi preocuparea constantă de inovare şi de adaptare în consecinţă la cele mai bune practici la nivel European şi global. Lucrul în echipă, inclusiv din punct de vedere interdisciplinar, managementul adecvat al talentului membrilor echipei şi devotamentul acestora faţă de vocaţia APC a permis valorificarea optimă a competenţelor, ceea ce a făcut posibilă asigurarea necesarei prezenţe proactive şi reactive, după caz, suportând cu stoicism unele adversităţi mai mult sau mai puţin fireşti. Experienţa acumulată de APC în cei 30 de ani de existenţă şi progres s-a impus din ce în ce mai mult, prin ascultarea vocii consumatorilor, dialogul cu aceştia şi cu toate părţile interesate, transmiterea promptă de informaţii verificate, implicare responsabilă, cu profesionalism, generând chiar pe această bază o capacitate de analiză prospectivă în privinţa unor evoluţii anunţând nevoia unor contribuţii sporite pe linia identificării atât a problemelor specifice, cât şi a soluţiilor care se impun într-un context sau altul. APC a inspirat și promovat o adevărată cultură de învățare, observare și evaluare, în vederea informării eficace a consumatorilor, consolidând capacitatea consumatorilor de a transforma o problemă în avantajul lor prin sesizarea înainte de a se produce respectiva problemă, considerând alegerea liberă o alegere informată. APC a manifestat consecvenţă în ajustarea relației dintre drepturile consumatorilor și etica comercială, stimulând cu adevărat abilitarea consumatorilor în peisajul Omni canal de astăzi. >>
Cu ocazia remarcabilului eveniment aniversar de la Hotelul Intercontinental din Bucureşti s-au exprimat aprecieri unanime cu privire la profesionalismul, verticalitatea şi efortul exemplare demonstrate de-a lungul timpului de către Preşedintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor, Conf. univ. dr. Costel Stanciu. Consiliul Concurenţei (reprezentat la eveniment de către Domnul Răzvan Orăşanu, Consilierul Preşedintelui Consiliului Concurenţei) a evidenţiat, de exemplu, contribuţia Domnului Conf. univ. dr. Costel Stanciu şi în calitate de Membru al Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei.
Se cuvine a sublinia, de asemenea, faptul că:
● Domnul Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiţie şi Consumatori, a găzduit recent “The European Consumer Summit 2020” (Brussels, Belgium, 30 – 31 January 2020), un eveniment special dedicat începerii făuririi viitoarei politici a consumatorului în jurul consumului sustenabil, digitalizării şi aplicării eficace a reglementărilor, pe de o parte şi îmbunătățirii modului în care toate părțile interesate pot colabora la nivel național și al UE pentru a împuternici consumatorii în tranziția ecologică și digitală, pe de altă parte (Sursa: https://ec.europa.eu/info/events/european-consumer-summit-2020-2020-jan-30_en). Este binecunoscut faptul că, în opinia Președintelui Comisiei Europene, Doamna Ursula von der Leyen, consumatorii vor fi o forță principală în această tranziție (liniile directoare de politică ale Președintelui Comisiei Europene chemând la modernizarea economiei de piață socială unică a Europei pentru a o echipa astfel încât să conducă această tranziție).
● APC este membru BEUC, Organizaţia Consumatorilor Europeni (Bureau Européen des Unions de Consommateurs / The European Consumer Organisation / Europäischer Verbraucherverband), care a salutat pe data de 29.01.2020 adoptarea unei agende a consumatorului în UE în cadrul programului de lucru al Comisiei Europene pe anul 2020, Directorul General al BEUC, Doamna Monique Goyens, evidenţiind, printre altele, următoarele: “Consumatorii traversează momente perturbatoare deoarece se confruntă cu o criză climatică și cu noi practici de afaceri datorate schimbărilor tehnologice. O agendă ambițioasă privind consumatorii… ar trebui să includă îndrumări pentru aplicarea legilor relevante pentru consumatori și pentru a sprijini o mișcare vibrantă, activă a consumatorilor în fiecare țară” (Sursa: http://www.beuc.eu/publications/beuc-welcomes-commission-plans-adopt-consumer-agenda/html).
Comments are closed.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!