Universitatea Româno-Americană se află în momentul semnificativ al celei de-a 30-a aniversări (https://crd-aida.ro/RePEc/rdc/v11i4/1.pdf ). Asociaţia ştiinţifică Comitetul Român al Distribuţiei (al cărei sediu social este la Universitatea Româno-Americană: Board of Directors – Comitetul Roman al Distributiei ) marchează 25 de ani de existenţă.
Cu ocazia Conferinţei “Renaşterea Europei, 2018”, Washington, DC, Preşedintele Academiei Române, Academicianul Ioan-Aurel Pop a abordat un subiect relevant: “Crearea României” (https://holisticmarketingmanagement.ro/wilsonian-club-the-rebirth-of-europe-2018-conference-%e2%80%a2-washington-dc/ ). Recent, în ziua de 24 ianuarie 2021, Preşedintele Academiei Române, Academicianul Ioan-Aurel Pop a adresat un “Mesaj la aniversarea Unirii Principatelor Române”(TRINITAS TV: https://www.trinitas.tv/mesajul-acad-ioan-aurel-pop-presedintele-academiei-romane-ziua-unirii-principatelor-romane/ ) în care a subliniat, de la bun început, următoarele: cum eram desprinşi să sărbătorim cu bucurie, cu decenţă şi încredere, iar acum ne aflăm în contextul unui cataclism natural (pandemia); istoricii au menirea să stabileasca adevărul (acel adevăr omeneşte posibil) şi să nu-l obtureze cu pretexte variate; se cuvine a face diferenţa între a influenţa şi a crea.
Cu câţiva ani în urmă au fost reamintite cuvintele memorabile ale Poetului nostru Naţional Mihai Eminescu: “Dacă o generaţie poate avea un merit, e acela de a fi un credincios adept al istoriei, de a pune sarcinile impuse cu necesitate pe locul pe care îl ocupă în înlănţuirea timpilor” (http://holisticmarketingmanagement.ro/raportul-anual-al-consiliului-concurentei-2017-si-nevoia-de-istorie/ ). În acelaşi cadru s-a făcut trimitere şi la “Istoria Economică a României”, Vol. II, Editura Economică, Bucureşti, 2000, sub coordonarea regretatului Academician N.N. Constantinescu. Ca ulterior, înainte de Ziua Culturii Naţionale, să se reamintească cum Marele nostru Istoric Nicolae Iorga mai spunea, printre altele, că Eminescu “a fost şi altceva decât cel mai mare poet”, adaugându-se la aceasta faptul că un economist ar putea spune că într-adevăr gândirea economică a lui Eminescu, pledoaria sa pentru o ierarhie a meritului, pentru o politică economică responsabilă etc. sunt recunoscute. Tot în acest cadru au fost subliniate şi următoarele aspecte semnificative: în Programul strategic al Biroului Prezidiului Academiei Române 2018-2022 este evidenţiată necesitatea unui model economic coerent, în contextul şi al elaborării şi fundamentării unui program strategic de dezvoltare durabilă a României; în anul 2013 s-a publicat Monografia “Pagini din istoria învăţământului superior economic din România 1843 – 2013. 170 de ani de la primul curs de economie politică ținut de ION GHICA la Academia Mihăileană din Iași”, lucrare elaborată sub egida Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), Editura ASE București, 2014, coordonarea generală și a concepției editoriale a monografiei find asigurată de Ioan Talpoș, Constantin Roșca şi Nicolae Istudor; la începutul Subcapitolului 1.3. “Importanţa și rolul educaţiei economice în dezvoltarea societăţii românești” (Theodor Purcărea), după ce s-a făcut trimitere la faptul că în decembrie 1883, Mihai Eminescu, cel care a adus în discuția publică importanța “civilizației economice”, publica celebra “Glossă”), s-a punctat că << A face un act de dreptate învăţământului superior economic presupune şi a-i considera istoria, pe care o facem gândind şi acționând. Trăim într-o lume în care ne pasă şi de istorie şi narațiunea istorică este întotdeauna întemeiată pe experiențe de timp și spațiu. Cum ne autoformăm şi ne formăm țelurile pe măsură ce înaintăm în albia timpului, noi fiind atât rezultatele, cât şi creatorii alegerilor noastre, se cuvine a începe, parafrazându-l pe Nicolae Iorga şi amintind de faptul că “scurgerea timpului nu poate schimba strălucirea aurului”… învăţământului superior economic din România. >> (https://www.crd-aida.ro/2019/01/ce-ti-doresc-eu-tie-dulce-romanie-fiii-tai-traiasca-numai-in-fratie/ ).
Într-o carte apărută la Editura Universităţii Româno-Americane în anul 2011 reprezentanţi ai acestei Universităţi subliniau de la bun început următoarele: “Construirea ştiintei în calitate de cultură a fost, este şi va continua să fie o provocare. Cunoaşterea şi întelegerea conceptelor şi a proceselor este pasionantă, o caracteristică fiind în acest sens abilitatea de a emite judecăţi credibile, mărturii despre fapte de caz şi generalizări ştiinţifice. Studenţii se află în prima linie a întâlnirii cu dezbateri şi aspecte de natură ştiinţifică. Un loc aparte revine în acest demers valorificării gândirii economice a marilor personalităţi din trecutul nostru, ceea ce constituie atât un act de recunoştinţă faţă de opera lor, cât şi un izvor de reflecţie şi inspiraţie pentru cercetători şi factori de decizie în vederea găsirii unor răspunsuri la problemele cu care şi astăzi se confruntă economia şi societatea” (Ion Bulborea, Theodor Purcărea, “Ştefan Zeletin şi neoliberalismul”, pag. 229-245, în volumul “Mari economişti europeni”, coordonator Alexandru Butiseacă, volum indexat atȃt în catalogul HOLLIS Classic al bibliotecii Universității Harvard cu nr. 013221078, cȃt şi la biblioteca Universității Chicago cu nr. 8838201). Cu doi ani înainte, în “Romanian Economic and Business Review” (Universitatea Româno-Americană), într-un articol intitulat “Criza încrederii și ieșirea din realismul naiv prin gândirea integratoare” (Theodor Purcărea, pag. 45-58, REBE, Summer 2009, Volume 4, Number 2) se arăta cum: “Călătorind în timp spre destinația în care judecătorii noștri sunt generațiile viitoare, suntem datori a le oferi posibilitatea de a găsi răspunsuri potrivite în legătură cu ceea ce este autentic în abordarea crizei de încredere, cine vinde ce și cine cumpără, cu modelul mental adecvat să rupă pânza de păianjen ţesută în jurul încrederii și să o recâștige. Toate acestea se bazează pe o nevoie imperioasă de a produce cunoștințe pentru înțelepciune, maturizând dialogul interdisciplinar, devenind arhitecți ai conversațiilor generatoare de acțiune responsabilă, cultivând abilitatea de a lucra cu alții cu o viziune similară”.
În luna mai 2020, un colectiv de autori de la Institutul de Economie Naţională, Academia Română, coordonat de Gheorghe Zaman, McAR şi Anca Cristea, a publicat un sudiu intitulat “Rolul Statului-Națiune în Gestionarea Crizei SARS Cov-2 din România. Politici de Combatere, Recuperare și Reziliență în Domeniul Economiei”, evidenţiind că: “Lumea se luptă cu pandemia SARS Cov-2 și cu ramificările sale economice și sociale. Pandemia a evidențiat importanța de a fi pregătiți atunci când apar crizele. În același timp ne-a demonstrat că amânarea deciziilor îndrăznețe poate avea costuri uriașe… Criza SARS 2-COVID 19 a evidențiat faptul că statul-națiune reprezintă factorul coordonator sine-qua-non al întregului proces de combatere și prevenire a contagiunii, antrenând și interpotentând eforturile la nivel local, regional și național, fiind totodată și elementul de interfață cu măsurile întreprinse la nivelul UE sau al altor instituții internaționale. Experiența actuală a combaterii crizei SARS 2-COVID 19 atât in România, cât și in alte țări, a evidențiat primatul efortului, factorilor și resurselor interne, gestionate de statul-națiune, in condițiile de parteneriat public-privat, la nivelurile micro, mezo și macroeconomic, precum și importanța complementară a colaborării internaționale, în cadrul căreia toate statele-națiune își unesc eforturile pentru a-și promova și compatibiliza interesele naționale” (ResearchGate, pag. 3, 44. DOI: 10.13140/RG.2.2.23806.00322. Retrieved from < d10-RolulStatului-Natiune.pdf>).
În luna septembrie 2020, alţi doi distinşi cercetători de la Institutul Naţional de Cercetări Economice “Costin C. Kiriţescu” (INCE), Academia Română, Napoleon Pop şi Valeriu Ioan-Franc, au publicat o lucrare intitulată “AVEM O MOȘTENIRE IMEDIATĂ, CE FACEM CU EA?” (I + II), argumentând, printre altele, după cum urmează:
• << Anul 2020, prin dificultățile lui, a stimulat gândirea economică… O lume în schimbare, care nu va mai semăna probabil cu nimic din ceea ce a fost, lume care, fie va beneficia de această moștenire dacă o va lua în serios (mai ceva decât lecțiile trecutului mereu uitate), fie va fi rodul ei, iar moștenirea intelectual-culturală în sens larg pregătindu-i succesul. Privită ca patrimoniu, această moștenire trebuie să aibă un impact concret… În economie, vechi curiozități considerate ca excepții de la teoria mainstream au pus pe gânduri cercetătorii de profil și responsabilii de politici economice, le-au accelerat abordările pentru a găsi soluții la mecanismele de transfer al diferitelor impulsuri… Pandemia a modificat substanțial canalele de transmisie a impulsurilor generate de stimulente sau inhibitori fiscali și monetari, în condițiile în care ele prezentau semne de întrebare încă de la modul de asanare a crizei financiare, începută în anul 2008, și a efectelor ei prelungite… Despre moștenirile care ne vor îndrepta pașii spre restructurarea efectelor unor teorii tradițio-nale, depășite de realități și moduri de abordare a noilor ținte, prin mix-ul de politici publice – fiscal-bugetare și monetare -, urmează să tratăm în continuare. Este un angajament, domeniul opiniilor, dezbaterilor și cercetărilor academice devine tot mai fierbinte. >> (I, ResearchGate, pag. 1, 6. Retrieved from <Avemomotenireimediat.pdf>);
• << Menționam în prima parte a opiniei pe tema rubricată în titlu că, de la criza financiară încoace, asistăm la o stimulare a gândirii economice în ceea ce privește explicarea și contracararea crizei, structurarea măsurilor, politicilor, mecanismelor și a noilor instituții care, pe de o parte, să asaneze cât mai mult din efectele crizei, iar, pe de altă parte, să se crească reziliența economiilor la șocurile asimetrice și prevenirea acestora. Am categorisit demersurile făcute ca fiind o moștenire în sensul îmbogățirii patrimoniului intelectual legat de gestiunea economiilor, iar o dimensiune a acestuia vor fi lecțiile de reținut… Am încheia, cu privire la calitatea abordărilor noastre privind criza economică produsă de pandemie, pe de o parte cu o reflecție a lui Mario Centano făcută cunoscută la recentul eveniment EUROFIL, cu privire la flexibilitatea politicilor publice și la eficiența fondului de redresare al UE, Next Generation: The „whatever it takes” stage, must be followed by the “whatever is worth”. >> (II, ResearchGate, pag. 1, 8. Retrieved from <Avemomotenireimediat.pdf>).
Pe data de 25 ianuarie 2021, prestigioasa “The World Financial Review”, Londra, a publicat un articol intitulat “Studiul istoriei economice şi importanţa înţelegerii trecutului”, elaborat de economistul Dr. Kalim Siddiqui de la Universitatea din Huddersfield, Marea Britanie (instituţie de învăţământ superior recunoscută: Universitate clasificată cu aur de către cadrul de predare de excelență – TEF; a câștigat primul Premiu Global pentru Excelență în Învățământ, care recunoaște angajamentul universității față de predarea de talie mondială și succesul său în dezvoltarea studenților ca gânditori critici şi independenți – Higher Education Academy, 2017; clasată, în comun, pe primul loc în Anglia pentru personal didactic calificat profesional – HESA 2020; clasată, în comun, pe al doilea loc pentru Bursele naționale de predare/National Teaching Fellowships care marchează cei mai buni profesori din Marea Britanie în învățământul superior, câștigând un total de 17 din 2008; a devenit Universitatea anului 2013/Times Higher Education University of the Year, în noiembrie 2013). În contextul momentelor aniversare amintite la început, supunem dezbaterii (detaliile întâlnirii urmează a fi communicate în funcţie de finalizarea calendarului evenimentelor), în afară de cele două materiale amintite mai sus publicate pe ResearchGate şi articolul substanţial publicat de “The World Financial Review”, intitulat “Studiul istoriei economice şi importanţa înţelegerii trecutului”, elaborat de Dr. Kalim Siddiqui, articol din care prezentăm câteva dintre argumentele oferite de acest economist:
• “Care este scopul studierii cursurilor economice în școlile de afaceri, dacă studenții nu sunt învățați în legătură cu relațiile economice dintre Occident și fostele lor colonii? Cum au evoluat din punct de vedere istoric aceste relații economice și politice? Cum au avut loc relațiile și schimburile economice şi comerciale înainte și după colonizare? Astfel, cum putem avansa abordarea înțelegerii societății, inclusiv schimbările economice care au loc în prezent? Ar trebui să existe o încercare de a oferi posibilități de politică economică pentru emanciparea umană… Mai mult, în general, se predă foarte puțin despre problemele importante din istoria economică, cum ar fi evoluția istorică a instituțiilor, claselor, sclaviei, structurii puterii, finanțelor și banilor, tehnologiei și inovației și condițiilor de viață ale țărilor mai sărace”;
• “Universitățile nu funcționează într-un vid social. Nevoia de a încuraja diversitatea de opinii seamănă cu apelul automat la echilibru în mass-media, unde contraargumente sunt difuzate indiferent dacă merită o atenție egală”;
• “Se pare că ştiinţa economică de curent principal (studiul actorilor raționali într-o lume a compromisurilor, n.n.) este condusă în mod ideologic și nu neutru din punct de vedere politic. Întrebarea este cum pot fi create și avansate cunoștințele?”;
• “Economiștii de curent principal tind să neglijeze ştiinţa politică. Acest lucru este în mod clar problematic. Ce determină globalizarea pieței? Atât ştiinţa economică, cât și ştiinţa politică sunt împletite”;
• “Întrebarea este cum pot fi create și avansate cunoștințele? Scopul mai larg trebuie să fie a spori înțelegerea despre societate și mediul socio-economic în care trăim. Studiul istoriei economice este despre supraviețuirea umană. Trebuie să ținem cont de toate caracteristicile umane și de modul în care toate acestea ne modelează comportamentul. Istoria economică ia în considerare interacțiunea dintre comportamentul economic și social, politic și cultural. Acest lucru face din istoria economică o întreprindere largă (un proiect larg, n.n.)”;
• “Economiștii de curent principal nu consideră că istoria economică este o resursă intelectuală utilă pentru înțelegerea condiției umane. Fuga lor de trecut este ca o expediție colonială. Economiștii de curent principal se concentrează întotdeauna pe indivizi”;
• “Abordarea metodologică generală nu ia în considerare experiențele istorice pe care le oferă teoria dezvoltării. Istoria oferă un cadru pentru a înțelege prezentul într-o manieră mai logică. Interdependența dintre evenimente și teorie devine crucială”;
• “Criticile spun că economia heterodoxă (analiza și studiul principiilor economice considerate în afara școlilor de curent principal sau ortodoxe de gândire economică, n.n.) are un nivel ridicat de diversitate teoretică și o calitate slabă a ştiinţei de carte față de succesul de curent principal, pretins a se datora publicațiilor în reviste de rang înalt sau clasamentelor de excelență în cercetare, care sunt controlate în principal de școala de gândire de curent principal. Politica poate influența cercetarea economică prin finanțare. Oamenii bogați și corporațiile oferă fonduri pentru a face cercetări de un anumit tip. Ştiinţa politică poate influența cercetarea economică prin finanțare. Oamenii bogați și corporațiile oferă fonduri pentru a face cercetări de un anumit tip”;
• “Ființele umane interacționează între ele prin norme și obiceiuri. Ființa umană este mai complexă decât presupun economiștii de current principal. Nu poate fi explicată într-un model matematic. Individualismul metodologic susține că un grup este suma indivizilor care îl formează, prin urmare, individul studiului este crucial, de ex. interesele proprii, maximizarea individuală a satisfacției sale. Metodologia holismului, pe de altă parte, ia în considerare aspectele sociale largi și de unde iese autonom, ceea ce este cunoscut și ca abordare heterodoxă. Metodologia holistă (complementară celei individualiste, n.n.) îi poate ajuta pe economiști să înțeleagă situația într-un sens mult mai larg”;
• “Alegerile individuale sunt făurite de norme culturale, iar apoi întreaga filosofie a alegerii consumatorului se prăbușește. Suveranitatea este împărtaşită între indivizi și societate, o persoană este influențată de mediul înconjurător și procesul de luare a deciziilor nu este liber de toți acești factori. Nu putem ignora pur și simplu rolul manipulator al reclamelor”;
• “Concentrarea istoriei economice ar trebui să fie pe ceea ce s-a întâmplat în trecut, mai degrabă decât pe ceea ce oamenii cred că s-a întâmplat în trecut”;
• “Ideea cheie a fost că bogăția reală a unei națiuni depinde de bunurile reale produse în țară. Bogăția va crește numai dacă fie creşte munca necesară pentru producerea de bunuri, fie crește productivitatea muncii”;
• “În lumea reală pentru o mai bună aplicare a teoriilor economice ar trebui să se acorde mai multă atenție istoriei economice, instituțiilor și pluralismului pentru a dezvolta un curriculum care să pregătească mai bine absolvenții economici pentru provocările lumii moderne” (Siddiqui, K., 2021. The Study of Economic History and the Importance of Understanding the Past, The World Financial Review, January 25. [online] Retrieved from <https://worldfinancialreview.com/the-study-of-economic-history-and-the-importance-of-understanding-the-past/>).
Înţelepciunea universală a scos periodic la iveală argumente cu privire la faptul că avem nevoie de istoria ştiinţelor, aceasta studiind emergenţa şi dezvoltarea cunoștințelor sistematice în dezvoltare, revalorizând astfel ştiinţa care face parte din cultura noastră şi se învaţă prin istorie, refuzând improvizaţia şi dezvoltând calităţi morale. Un articol al unui celebru istoric american al științei, Lorraine Daston (Director emerit al Institutului Max Planck pentru Istoria Științei din Berlin și profesor invitat în cadrul Comitetului pentru gândire socială de la Universitatea din Chicago), publicat în anul 2017 în reputatul “KNOW: A Journal on the Formation of Knowledge” al Universităţii din Chicago (care investighează construirea, transmiterea și contestarea formelor de cunoaștere din antichitate până astăzi) şi intitulat “Istoria științei și istoria cunoașterii”, începea cu următoarea frază: “Istoricii științei sunt prinși într-o sală de oglinzi ori de câte ori încercăm să reflectăm la modul în care știm ceea ce știm și de ce merită să știm ceea ce știm.” Acest inspirat şi inspirator articol se încheia după cum urmează: “Este necesară o nouă narațiune care să înțeleagă eflorescența noilor cercetări de specialitate și încă o dată o versiune a istoriei cunoașterii care merge dincolo de ecuația “cunoașterea este egală cu tot ceea ce nu este știința modernă” pare cel mai promițător candidat. Acesta este punctul în care viziunea dublă ar trebui să se rezolve: istoria științei și-ar schimba modalitățile disciplinare de cunoaștere pentru a înțelege ce este cunoașterea. Nu știu dacă este posibil ca istoria științei să scape din sala ei de oglinzi sau dacă încercarea ar înrăutăți vertijul. Nu putem însă continua ca înainte” (Daston, L., 2017, The History of Science and the History of Knowledge, KNOW: A Journal on the Formation of Knowledge, Volume 1, Number 1Spring 2017, Reflections on Disciplinary Knowledge, University of Chicago. https://www.journals.uchicago.edu/doi/full/10.1086/691678).
Din ce “sală a oglinzilor” venim şi încotro ne îndreptăm? Ce şanse avem să revalorizăm ştiinţa care face parte din cultura noastră şi să învăţăm prin istorie, refuzând improvizaţia şi dezvoltând calităţi morale?